Ce este terapia ocupațională?
Terapia ocupațională este o ramură a îngrijirii sănătății care ajută persoanele de toate vârstele care au probleme fizice, senzoriale sau cognitive. Terapia ocupațională îi poate ajuta să-și recapete independența în toate domeniile vieții lor. Terapeuții ocupaționali ajută cu barierele care afectează nevoile emoționale, sociale și fizice ale unei persoane. Pentru a face acest lucru, ei folosesc activități de zi cu zi, exerciții și alte terapii.
Terapia ocupațională îi ajută pe copii să se joace, le îmbunătățește performanța școlară și le ajută în activitățile zilnice. De asemenea, le crește stima de sine și sentimentul de realizare. Cu terapia ocupațională, copiii pot:
- Dezvolte abilitățile motorii fine, astfel încât să poată apuca și elibera jucăriile și să dezvolte abilități bune de scris de mână sau de calculator.
- Îmbunătățească coordonarea ochi-mână, astfel încât aceștia să se poată juca și să dezvolte abilitățile școlare necesare, cum ar fi bate cu minge și copiere de pe o tablă.
- Stăpânească abilitățile de bază de viață, cum ar fi scăldat, îmbrăcat, spălatul pe dinți și auto-hrănirea.
- Învațe comportamente pozitive și abilități sociale exersând modul în care acestea gestionează frustrarea și furia.
Pe cine ar putea avea nevoie de terapie ocupațională?
Poate ajuta copiii și adolescenții care au:
- leziuni la naștere sau malformații congenitale
- tulburări de procesare senzorială
- leziuni traumatice ale creierului sau măduvei spinării
- probleme de învățare
- autism
- artrita reumatoidă juvenilă
- probleme de sănătate mintală sau de comportament
- oase rupte sau alte leziuni ortopedice
- întârzieri de dezvoltare
- afecțiuni post-chirurgicale
- arsuri
- spina bifida
- amputații traumatice
- cancer
- leziuni grave ale mâinii
- scleroza multiplă, paralizia cerebrală și alte boli cronice
Cum diferă kinetoterapia și terapia ocupațională?
Terapia fizică și terapia ocupațională ajută ambele la îmbunătățirea calității vieții copiilor, dar există diferențe. Terapia fizică ajută la:
- eliminarea și atenuare durere
- creșterea puterii
- amplitudinea articulației de mișcare
- rezistența
- abilități motorii grosiere (mișcări ale mușchilor mari efectuate cu brațele, picioarele, picioarele sau întregul corp)
Terapia ocupațională ajută la:
- abilități motorii fine (mișcări ale mușchilor mici efectuate cu mâinile, degetele de la mâini și de la picioare, cum ar fi apucarea)
- aptitudini vizual-perceptive
- abilități cognitive (de gândire).
- probleme de procesare senzorială
Cine face terapia ocupațională?
Cele două niveluri profesionale de practică ocupațională sunt:
Terapeut ocupațional: are o diplomă de licență de 4 ani într-un domeniu conex (cum ar fi biologia, psihologia sau știința sănătății) și o diplomă de master dintr-un program de terapie ocupațională acreditat.
Asistent terapeut ocupațional: are o diplomă de asociat dintr-un program OTA acreditat. Ei pot efectua planuri de tratament dezvoltate de un terapuet ocupațional, dar nu pot face evaluări ale pacienților.
Ce este un terapeut ocupațional?
Terapia ocupațională este o profesie aliată a sănătății care implică utilizarea terapeutică a activităților de zi cu zi sau ocupațiilor, pentru a trata afecțiunile fizice, mentale, de dezvoltare și emoționale care afectează capacitatea pacientului de a îndeplini sarcinile de zi cu zi. Ca atare, un terapeut ocupațional este un practician care utilizează tehnici terapeutice pentru a îmbunătăți, reabilita sau menține capacitatea pacientului de a efectua activități de zi cu zi.
Terapia ocupațională diferă de alte profesii din domeniul sănătății, cum ar fi kinetoterapie sau asistenta medicală, prin concentrarea pe tratarea întregului pacient, mai degrabă decât pe tratarea unei anumite leziuni, boli sau dizabilități. De exemplu, după o intervenție chirurgicală, o asistentă poate ajuta un pacient cu gestionarea durerii, schimbarea îmbrăcămintei și îngrijirea în timpul recuperării. Un ergoterapeut, pe de altă parte, va evalua activitățile care sunt importante pentru pacient și îl va învăța cum să redevină independenți în urma intervenției chirurgicale, astfel încât să poată relua rolurile care definesc cine sunt.
Evaluarea stării și nevoilor pacientului
Dezvoltarea planurilor de tratament care să răspundă nevoilor pacientului și să-l ajute să atingă obiective specifice
Evaluarea mediului de acasă și/sau de lucru al pacientului și recomandarea de adaptări pentru a se potrivi nevoilor pacientului și a îmbunătăți independența
Instruirea pacienților și a îngrijitorilor acestora să utilizeze echipamente speciale
Evaluarea și documentarea progresul în scopuri de evaluare, facturare și raportare
Și altele